Mângâierile de suflet te fac să te simți cumva împlinit, complet și legat emoțional de acele persoane care îți oferă acele îmbrățișări călduroase, sincere și vindecătoare, acea emoție pură. Idealuri, dorințe, plăceri comune care izvorăsc din starea de confort afectiv pe care ți-o transmite mângâierea de suflet.
Schimbul emoțional pe care-l implică aceste îmbrățișări de suflet este o conexiune emoțională complexă pe care nu o poți stabili cu oricine. Ea implică timp, cunoaștere și multă, multă răbdare. De ce am ales cuvântul răbdare? Dacă nu intervine dorința de a asculta, de a simți, de a înțelege, cunoașterea n-ar avea suficiente pârghii de a crea emoții, trăiri, sentimente.
O mângâiere de suflet este esențială pentru a ne hrăni sufletele, pentru a ne învinge temerile, frământările, pentru a ne da jos armura pe care o purtăm în ideea de a ne proteja părțile ascunse de care unii s-ar folosi.
Sigur, primordială este cunoașterea de sine, puterea pe care o ai asupra propriilor temeri. Conștientizarea propriilor vulnerabilități emoționale nu te face să disperi ci să stabilești o conexiune profundă cu acestea, să le identifici și să acționezi asupra lor să nu ne distrugă legăturile emoționale cu cei din jur.
Considerând că sufletele noastre sunt un puzzle incomplet, acel suflet care reușește conexiunea cu tine se poate dovedi acea piesă care îți lipsește pentru a fi complet.
O mângâiere de suflet poate fi compara cu o vestă de salvare, care te ține la suprafață și te menține în viață, un fel de oxigen emoțional. Pentru că iubirea are multe forme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu