Pierdută printre clipele zilelor ce curg șuvoi între deziluzii și nevoi, mi-e dor, Doamne, de soare și cer albastru, de primăvara cu alaiul ei de flori, căci am ajuns copacul ce-și plânge ramul înzăpezit în luna lui prier. Mi-e dor, Doamne, și de vise prin pridvorul sufletului chiar dacă câmpul lui e vesel are temeri, gândind la ce se-ntâmplă-n lumea largă. Mi-e dor, Doamne, de lumina Ta Divină și de îngerii ce poartă-n albul aripilor lor vrejul vieții vesel, optimist și-nverzit. Mi-e dor, Doamne, de oamenii plini de viață, fără teama virusului ce stinge-n grabă vieți.
Trimite Doamne pe Pământ un stol de îngeri să ne-ndemne la curaj și optimism doar așa vom reușii să trecem sănătoși prin această perioadă grea. Solitudinea se trăiește perfect împreună pentru că evadarea din această lume ne dăruiește speranța pe care o împărțim în tăcere.
În colțișorul meu de suflet vei avea mereu un loc etern iar în a Ta dragoste mă voi simți protejată în fiece minut al vieții mele, căci Tu ești cheia de la ușa fiecărui muritor ce va debloca pasajul acestor zile grele! Mă închin smerit în fața Ta și-ți mulțumesc pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiești în liniște și pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu