Translate

luni, 1 iunie 2020

Veac de tăcere



Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "dacă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "nu"
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.
 
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "însă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "hai"
Vai, vom face repetiţii pentru iad şi pentru rai.
De ecouri mari de piatră vei fi răsă, vei fi plânsă.
 
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul "pleacă"
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvântul “taci"
Prin albastrele troiene să fim liberi şi săraci,
Să uităm ce-nseamnă totuşi, să uităm ce-nseamnă "dacă".
 
Să uităm academia, tribunalul, primăria,
Veveriţe fără nume ne predea curate legi,
Când se va răsti furtuna vorba mea s-o înţelegi
Cănd vor susura izvoare află c-a murit mânia.
 
Şi de unde până unde să uităm ce mai înseamnă
Să rămânem ai naturii, botezaţi în necuprins,
La sfârşitul toamnei lumii să ne apucăm de nins
De Crăciun ne fie iarăşi dor de vară şi de toamnă.
 
Vai, sunt răuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, să spălăm în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un târziu şi munţii să înveţe de la noi,
Darul de-a trăi mai liber fără a rosti cuvinte.
 
Sunt sătul de vorbe, vorbe, a nimic aducătoare,
Vino să uităm cuvinte şi să învăţăm a fi,
De cuvinte fără noimă, de sonorităţi pustii,
Să spălăm întrega fire, să trăim cu-ndurerare.
 
Să uităm ce-nseamnă "lume", şi "avere", şi "putere"
Să uităm cuvântul "dacă", să uităm cuvăntul "da",
Şi-ntr-un veac fără cuvinte, ca doi cai fără de şa
Să trăim tăcând iubirea, fiindcă totul e tăcere. 

Autor Adrian Păunescu

vineri, 3 aprilie 2020

Sapiosexualitatea

     


          Deși inteligența este o trăsătură care îi atrage pe mulți, pentru unii oameni este factorul decisiv atunci când vine vorba de a alegerea unui partenet. 

   Sapiosexualitatea este un termen care devine din ce în ce mai cunoscut în lumea relațiilor romantice. Acest termen provine de la cuvântul latin sapiens, care înseamnă înțelept și se referă la atracția față de oameni inteligenți.
Deși experții au inventat cuvântul „sapiosexualitate” relativ recent, conceptul în sine este foarte vechi. Încă din anul 380 î.Hr., Platon a vorbit în cartea sa „Simpozionul” despre relația dintre iubire și intelect. Inteligența a fost întotdeauna o trăsătură atractivă pentru mulți oameni. Dar în cazul sapiosexualilor, aceasta este trăsătura care îi stimulează și atrage cel mai mult.


   Așa cum știm cu toții, atracția fizică joacă un rol foarte important în multe situații, atunci când te îndrăgostești. Acesta este un aspect pe care majoritatea oamenilor îl au în minte (indiferent dacă îl conștientizează sau nu).
   Cu toate acestea, pe cont propriu, atracția fizică nu determină dacă vei fi atras sau nu de cineva. De fapt, majoritatea oamenilor nu se simt atrași de o singură trăsătură, ci de un set de calități care îi face să dorească pe cineva. Astfel, atitudinile, gândurile, sentimentele și comportamentele care alcătuiesc personalitatea altei ființe umane influențează profund atracția cuiva față de aceasta. Apoi, în funcție de gusturile fiecărei persoane, aceasta va aprecia unele componente mai mult decât altele.
   În sapiosexualitate, oamenii iau în considerare factorii fizici și personalitatea. Cu toate acestea, se simt mai atrași de schimbul de idei noi și de conversații profunde care îi îmbogățesc atât emoțional, cât și intelectual. Prin urmare, pentru ei, cuvintele nu sunt doar instrumente de comunicare, ci și de seducție. Se simt mult mai atrași de cunoștințele unei persoane sau de intimitatea care poate fi construită într-o conversație decât de orice altă trăsătură.
   De obicei, atunci când vorbim despre inteligență, o asociem cu o capacitate cognitivă ridicată sau cu capacitatea de acumulare de cunoștințe noi a unei persoane. Însă pentru mulți cercetători din zilele noastre, definiția depășește cu mult aceste aspecte.
   De obicei, sapiosexualii sunt oameni cu mintea deschisă. Sunt atrași de tot ce este nou și doresc să învețe și să dobândească noi cunoștințe.
În zilele noastre, există o definiție mult mai amplă a inteligenței. Prin urmare, sapiosexualii pot să nu difere foarte mult de populația generală. S-ar putea să aibă chiar mai multe în comun cu ceilalți decât ai crezut la început. Cu toate acestea, există anumite caracteristici definitorii:
  • Sapiosexualii tind să fie persoane cu un grad ridicat de autocunoaștere.
  • Sunt persoane cu mintea deschisă.
  • Tind să aibă un nivel ridicat de inteligență.
  • Sunt atrași de tot ceea ce este nou și inovator.
  • De obicei, sunt oameni atenți și profunzi.
  • Sunt dornici să învețe și își dedică o parte din timp pentru dobândirea de noi cunoștințe.
  • Sunt seduși de conversații profunde.
  • Deși atât bărbații cât și femeile pot fi sapiosexuali, sapiosexualitatea este mai frecventă la femei.
   Inteligența este doar o trăsătură a unei persoane. Deși este o calitate pozitivă, atracția puternică față de capacitatea cognitivă a altuia poate fi dăunătoare pentru anumite persoane. Acesta este cazul persoanelor cu o stimă de sine scăzută, care tind să-i idealizeze pe alții, deoarece nu se iubesc destul pe ele însele. În cele din urmă, această atitudine poate fi dăunătoare și îi poate face să se simtă și mai nesiguri pe acești oameni.
   Recunoașterea și admirarea trăsăturilor unei alte persoane sunt lucruri foarte sănătoase în relațiile romantice. Acest lucru este valabil indiferent dacă este vorba despre inteligență sau orice altă calitate. Cu toate acestea, fiecare relație ar trebui să fie echilibrată și să nu-l facă pe niciunul dintre parteneri să se simtă mai prejos decât celălalt.
Preluat din https://dozadesanatate.ro


miercuri, 1 aprilie 2020

Mă-ncred în tine, Doamne



   Pierdută printre clipele zilelor ce curg șuvoi între deziluzii și nevoi, mi-e dor, Doamne, de soare și cer albastru, de primăvara cu alaiul ei de flori, căci am ajuns copacul ce-și plânge ramul înzăpezit în luna lui prier. Mi-e dor, Doamne, și de vise prin pridvorul sufletului chiar dacă câmpul lui e vesel are temeri, gândind la ce se-ntâmplă-n lumea largă. Mi-e dor, Doamne, de lumina Ta Divină și de îngerii ce poartă-n albul aripilor lor vrejul vieții vesel, optimist și-nverzit. Mi-e dor, Doamne, de oamenii plini de viață, fără teama virusului ce stinge-n grabă vieți.
   Trimite Doamne pe Pământ un stol de îngeri să ne-ndemne la curaj și optimism doar așa vom reușii să trecem sănătoși prin această perioadă grea. Solitudinea se trăiește perfect împreună pentru că evadarea din această lume ne dăruiește speranța pe care o împărțim în tăcere.
   În colțișorul meu de suflet vei avea mereu un loc etern iar în a Ta dragoste mă voi simți protejată în fiece minut al vieții mele, căci Tu ești cheia de la ușa fiecărui muritor ce va debloca pasajul acestor zile grele! Mă închin smerit în fața Ta și-ți mulțumesc pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiești în liniște și pace!


vineri, 27 martie 2020

Mesaj din suflet



În situația actuală când totul o ia razna și nimeni nu mai știe care-i metoda ideală pentru a ieși din situația asta atât de virală și neprevăzută, stând în casă, m-am gândit să dau un telefon Lui Dumnezeu, poate are El o soluție viabilă să putem ieși din greaua situație, pe care o întorc toți pe toate părțile fără a-i găsi, încă, rezolvarea.

   O idee viabilă, dacă aș fi convinsă că are un număr de telefon. L-am căutat în Pagini Aurii dar nu l-am găsit, nici pe Google, căutându-l sub toate formele de căutare, din păcate.

   M-am gândit apoi să-i scriu un e-mail, dându-i drumul prin Univers, poate va ajunge într-o secundă în care El este liber, sunt convinsă că este foarte ocupat, dar mi-aș dori ca mesajul meu să-i apară-n cale și să fie curios să-l citească, să ne ofere sfaturi pe care să le urmăm.






     Doamne, știu că ești bun, îngăduitor și că ne veghezi din împărăția Ta, că ai mereu sfaturi înțelepte pentru noi, dar într-o astfel de situație, cum ar trebui să procedăm? Care ar trebui să ne fie starea și credința? Noi oamenii am uitat să ne îndreptăm atenția și privirea spre Tine grăbindu-ne prin viață prin diferite poteci ce ne încurcă mai mult decât ne descurcă. Situația vieții noastre se schimbă mereu, nu în bine, ci în rău. Mulți dintre noi aleg să calce orice recomandare în picioare, să uite de respect și uniune, mai sunt oameni ce folosesc răutatea ca mijloc de represiune, se fac tot felul de încălcări de bun simț, cei care trebuie protejați nu ascultă și ies din casă considerând că și-au trăit viața, fără a ține cont de ce vor lăsa în urma lor, cei tineri se cred invincibili, doar copiii sunt cei care ne încurajează cu sufletele lor pure. Nu îți mai amintesc de politic, căci acolo e un teren minat de mentalități bolnave care nu le poate schimba nici acest virus periculos. Doamne, te-aș ruga cu plecăciune, să ne veghezi din Împărăția Ta, să ne sădești în suflet, bunătate, respect, înțelegere, răbdare și credința că este momentul să-ți ascultăm povețele și să trecem cu bine de tot ce se întâmplă, că suntem puternici și totul va fi bine, dacă stăm în casă. Chiar dacă acest lucru, pentru unii pare o închisoare, dacă nu pot înțelege că fiind cu tine-n suflet este o binecuvântare.

   Îți mulțumesc Doamne, dacă-mi citești acest mesaj! Știu că ești ocupat, nu vreau un răspuns, dar mi-aș dori ca tot omul acestui Pământ să înțeleagă, fiind cu tine-n suflet vom trece totul cu bine și vom fi sănătoși pentru nepoții, copiii și părinți noștri. 

Cu plecăciune, un suflet neînsemnat, dar cu intenții bune!